E toamnă cu tine înconjurat de rame de plastic
puse pe bibliotecă, într-o liniște
care te îndoaie prin absență
și te face poză sau pliant pentru week-end-uri ratate.
Anotimpul ăsta nu-mi aduce metafore;
doar preocupări, anxietăți,
dileme oarecum simbionte cu televizorul...
mă depășesc ploi, concerte
mezalianțe pe care chiar nu mai pot
să le îmbrac poetic în lumini gramaticale, în aripi de sintaxe
și cu care nu ma mai pot însoți
când singurătatea stă deșănțată pe clanțe
împiedicându-mă să ies din atmosferă
A! Da! Cărțile de tarot încă mai stau
întinse după tine,
ca de altfel toate gândurile mele,
care puse unul peste altul fac scări
pe care urcă fumul meu de țigară.

(...în tramvai puneai deget peste deget încercând să ajungi la nasul meu
iar vatmanul urca cer după cer ca să ne pierdem urma...)

ești sus pe marginea rănilor mele
și parcă îmi vine să pun și poza asta in vitrină
ca să colorez puțin sentimentul
că n-am toamnă
că n-am poezie
că n-am nimic.