poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7786 .



Psalmul leprosului
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Benjamin_Fondane ]

2004-11-25  |     |  Înscris în bibliotecă de Nicoleta Tase



“Și leprosul care va avea această plagă pe dânslu să aibă vestmintele rupte și să strige: necurat, necurat! Necurat să fie el, în tot timpul cât va fi această plagă pe dânsul; necurat este și va locui singur; afară din tabără să fie locuința lui.” (Leviticul 13-45)

Zorii
au primenit izvoarele din jgiaburi,
au spălat gâtul mierlei din pădure,
au spart cu plugul proaspăt arătura,
au pus în dosul plugurilor oameni,
și-au pus în palmieri atâtea flăcări,
de parcă ești în orice palmier,
de parcă-n orice flacără ești, Doamne.

Aș vrea să cad trăznit în fața ta,
tu, care n-ai nici început, nici capăt. Și-aș vrea
să te sărut în palmieri și-n flăcări,
dar teamă mi-e să nu-ți mânjesc pământul,
să nu-ți mânjesc curata buruiană,
să nu-ți mânjesc gândacii de prin coji,
și lucrurile de lumină, toate,
pe care le-ai făcut în șase zile.

Căci trupul meu se crapă de buboaie,
și din obraji
vinete coji au curs vânăt puroaie;
și ochiul meu e de privire scurs,
și mâna mea se razimă în bâtă.
Sunt o mocirlă-n care cântă broaște
și-s raci de lut și lipitori murdare,
pucioasă e de secetă și soare.
Și sufletul meu, broască, de urât
orăcăie, o, Doamne, către tine.

O, dac-ai fi și tu ca mine, Doamne!
O, dac-ai fi și tu lepros ca mine
și de-ai avea și tu buboaie multe
și ochii scurși de lacrima luminei!
O, dac-ai plânge când se surpă seara,
când vitele se-ntorc din scăldătoare,
când oamenii vin câte doi din câmp,
când plânsul tău nu-i nimene să-l stângă...
O, de-ai porni și tu pe drum, bicisnic...

Câinii cei ciolănoși te-ar strânge-n garduri,
drumeții din șosea te-ar ocoli,
nu te-ar primi la rugă sinagoga.
Fecioare, la fântâni, cu șolduri dure,
de greață ar scuipa în sânii albi,
și pruncii care au vorbit în rugă:
“fii proslăvit, o, Doamne, ce-ai creat
pământul și făpturile dintr-însul”,
ar sta să-ți scuipe-n fața de văzduh
și te-ar goni cu blèsteme și pietre.
Da, Doamne, dac-ai fi lepros ca mine,
ai fi gonit cu pietre.

Au ce-am făcut eu, Doamne, că mă bântui
cu bube, ca pe broaștele cu râie,
cu ce-am păcătuit
ca să mă rupă-n incisivi dulăii,
ca să nu fiu primit în sinagogă,
ca pân’ și pruncii tăi să-mi svârle pietre,
și ca fecioarele cu șolduri dure
sperios să-ntoarcă-obrazul de la mine?

Mă miluiește, Doamne, miluiește,
și, dacă poți, mă curăță de boală.
Dar nu-mi lua și bulgărul de viață
ce-și risipește-n mine untdelemnul –
cum nu-l iei nici furnicei, nici lăcustei.

Știu bine, Doamne,
că tu ești teafăr fiindcă-s eu lepros,
că am ieșit egal din neființă,
că prosternarea mea îți dă mărire,
că neștiința mea îți dă știință,
că slăbiciunea mea îți dă putere,
că murdăria mea îți dă lumină.

Și lasă-mi plânsul, frunză clătinată,
tu, ce mi-ai scris să fiu cuibar de șerpi,
tu, care-ai hotărât să fiu lepros,
tu, care-ai pus în sufletul meu ura,
tu, care-ai vrut să fiu ca dobitocul
din împuțite vizuini de codri,
fără de pui și fără fericire...
Tu n-ai voit să fiu ca pomul tânăr,
crescut vânos la curgere de ape.
Tu n-ai voit să am și eu cocioabă,
să pot intra și eu în sinagogă,
să pot avea și eu copii sălbateci
și vreo fecioară-n prag cu dure șolduri,
și câni la gard, pe care să-i asmut
când trec pe drum leproșii cu buboaie.

Și, dacă vrei, atunci ascultă-mi voia,
lasă făptura mea necurățată
și dăruiește-mi moartea pământească,
așa precum e hotărârea ta.
Și-atuncea când mă voi desface-n noapte,
prieten bun cu viermii cafenii,
grâu pentru încolțirea care vine,
când voi muri și eu ca și ceilalți,
când n-am să-ți mai mânjesc pământul, Doamne,
n-am să-ți mânjesc curata buruiană,
n-am să-ți mânjesc din lucrurile toate –
făcute-n șase zile de scriptură –
atunci când voi veni la tine, Doamne,
și când puroiul o să-mi fie sevă,
o, pentru vina de-a fi fost lepros,
tu, Doamne, dacă vrei să-mi faci dreptate,
pe toți acei ce-mi asvârliră ură
(ura celor puternici pentru slab)
o, nu-i trimite-n flăcările roșii,
o, nu-i supune dureros la cazne,
ci cheamă laolaltă toți bărbații
(acei din câmpuri și din sinagogi),
drumeții care-mi ocoliră drumul, [...]
dulăii care-au vrut să-mi rupă trupul,
și lasă-i, Doamne, ca să mai învie,
să mai trăiască înc-o dată-n lume,
și, ca să știe ce e fericirea,
îi fă pe toți leproși.

Da, ca să știe ce e fericirea,
îi fă pe toți, o, Doamne, fă-i leproși! [...]

Dar iartă pe fecioarele cu șoldul
de lapte alb și țâtele de lapte,
că ele n-au vrut nici un rău să-mi facă,
că ele, Doamne, nu știau ce fac,
și chiar dacă-mi fugeau sperios din cale,
eu mă opream din drum,
și în genunchi, pe urma din pământ,
le sărutam picioarele desculțe.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!