Îmbătată de voința
Zurgălăilor încinși,
Iarna și-a cerșit căința,
Când erau cu treburi prinși

Și țăranu', și-orășanu',
Căci stă bine-n sărbătoare
Să se cântărească anu':
Cât s-a scurs și cât mai are.

*

Stau hălcanele-atârnate
Drept în față la o mâță,
Ce-și caută de sănătate...
Și nu face, zău, vreo fâță.

Doar în pod parcă s-aude
Tari-un șoarece-n grăunți.
Chiar de-ar fi mâțele slude
Mahomed vine la munți!

Nici în beciuri nu s-atinge
Nimenea de vreun butoi.
Până anu’ nu se stinge
Se bea vin de anul doi.

Vin alene, pe-serate
Toți moșnegii la copii
Cismele să li s-arate
Și s-aculte poezii.

**

Eu vă spun, că-n fiecare
Iarnă, i-am tot urmărit
Pe vizor, pe scaun, călare,
Ș-încă nu m-am lămurit.

De ce vin, dar de ce pleacă
Până n-apuci să le zici
Să mai stea, așa, oleacă,
Să-ți dea tolba pe șorici.

De-or veni la-a voastră ușă
Și cumva de i-ți găsi
Întrebați-i de-au mătușă
Și de au, cumva, copii,

Căci eu vreau de pe-acuma
Chiar de-s mic, moșneag să fiu,
Să deprind din timp cutuma
Să n-ajung vreun ageamiu.