Astăzi m-am trezit ținând în palmă
Fire de nisip albastre ca tăcerea nopții
Și soarele-a apus în roua amăgirii
Pe care cerul și-a aruncat-o în păcat.
Mă binecuvântează somnul ploioaselor uitări
Ascunse în coloane infinite de trădare
Și-mi arde albul sufletului cuvântul
Dimineții care s-a născut din haos.
În inima mea se bat pentru supraviețuire
Gândurile negre ale unui cântec
Și-n tangoul petalelor de porțelan
Se pierde tăcută și prea înroșită marea.
E ziua când norii se nasc din candoare
Mai violetă ca apusul unui amurg târziu
Și visătorul nopții, în caleașca lui de humă,
Nu e decât un simplu trecător al vieții.
Pe strunele viorilor astăzi se zbate pieirea,
Reînviată de cei ce nu mai știu să iubească
Și din adâncul nesecat al suferinței,
Se mai naște astăzi un copil care să plătească,
Păcatele părinților săi incompatibili.

(joi, 16 noiembrie 1995)