adun analfabet datat în amintiri
împart sumele rămase-n două
iau o linguriță de clipă
dau privirii amar,
puțină suferință în suflet
zâmbet pe buzele umede,
dau o bucată
din cerul albastru
o creastă în deal
o răcoare de munte

nu uit îmbrățișarea,
să-mi treacă mâinile prin păr,
sărutul smuls pe piet în noapte
o adiere de suspin...
îi las la îăndemână biciul
și lacătul
ce-a ferecat destine...
în glas îi pun dulceață
dar las asprimea de femeie
să mă trezeascp rar din vis

într-un final când universul sceptic
îmi va privi sculptura
aplecat cu frunte
îngenuncheat
va răsufla
va tăinui găsitul:
creator...
știind destinul va ofta
căci arta ucide răbdătorul,
am să oftez și eu
negând că sunt artist

sunt doar o victimă
într-un asalt de clipe,
înduioșat de priviri multicolore,
de chipuri străine
ce am ținut în brațe:
amnezice, imune
la viață...

în loc de sânge au vâltori
în loc de ochi au scurgeri de lavă
în loc de mângâieri spini
în loc de recunoștință revoltă

e vina mea că iubesc femeia
și nu entitate de glasuri
iubesc femeia
și nu fiecare privire în parte
iubesc arta
acea femeie pe care o nasc
zi de zi


9.10.2004