agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3501 .



Vera – iubita mea cu buze de aloe
poezie [ ]
experiment în seră

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dedal66 ]

2004-10-10  |     | 



„…apele tale alimentează grădina cu delicate flori de trandafir, unde cresc arbori cu fructe aurii și purpurii, magnolii și rodii cu fructe delicioase, cu nardul și șofranul, stuful aromat și scorțișoara, și toți arborii care dau tămâie, smirnă și aloe…” – Cântarea Cântărilor


Iubita mea cu buze de aloe,
fertilă cataplasmă-n distilare
evaporându-ți râuri de savoare
prin astringența fibrei lasă-mi voie.

Spasmodic guvernați de emodină*,
pe treptele suind cu-angiosperme*,
inflamatoare cursuri dintre derme
lipite-or fi de bolta-ți palatină.

Nu voi mai ști nicicând de atonie*,
bactericizii*-ți pori de prin axile
i-oi respira avid de elixire,
carminativ imbold apoi să-mi vie.

Depurative căi electuere*
găsi-voi spulberate dinspre cupe,
din epitelii sigur îți voi rupe,
în colț, amare, boabele de miere.

Þi-oi implanta, cântând, fanerogame*
și, fibroblast*, proteic dus în comă,
îngenunchind pe boluri de higromă*,
holistic* voi visa lumea că doarme.

Ne-om bea, apoi, în tihnă, tiamina*,
coline*-n dilatate minerale
vor amurgi trăgând pleoapele tale
de palisade* ce-ntrețin lumina.

Parenchimate* zone medulare
s-or umple iar, subcortical, cu seve,
șuvoi placebo-nchipuind a eve
rezolutive*, scurse-n relaxare.

Și periciclic* ne vom fi stomate*
cu sângele oranj de aloină*,
amestecând gel gros în vitamină
la ostiola* vieții lung voi bate.
………………………………….
Vom face pulberi, zilnic, toată sera,
până ce-om nemuri-n balsam deodată.

Și-atunci, prin pulpa ta înmiresmată,
te voi sorbi, amar de-aloe,
Vera.



*
emodină = component bactericid și laxativ al plantei de aloe
angiosperme = plante ale cărei ovule se găsesc într-o cavitate închisă, denumită ovar
atonie = lipsă de energie și vitalitate, diminuarea disponibilității musculare la un organ contractil
bactericid = care are proprietatea de a distruge bacteriile unicelulare
carminativ = care stimulează saliva și secrețiile gastrice
electuere = preparate pentru uz intern, obținute prin amestecarea de pulberi fine cu miere, sirop și vin
fanerogame = plante cu flori, a căror reproducție se realizează prin semințe
fibroblast = celulă a țesutului conjunctiv, responsabilă de producerea fibrelor proteice ale dermei
higromă = acumulare de lichide în genunchi și coate datorită unui traumatism sau iritații prelungite
holistic = medicină care are în vedere omul în ansamblu – trup și stare de spirit
tiamina = vitamina B1 – necesară regenerării țesuturilor și producerii de energie
coline = vitamină din complexul B – vasodilatator coronarian, favorizează metabolismul
țesut palisadic = primul țesut „sanguin”, sub epiderma frunzei de aloe
parenchim = țesut al plantelor, din părțile medulare și corticale, având rol de conducere a sevei
rezolutiv = proprietatea unei substanțe de a face posibilă dispariția unei inflamații și apariția relaxării
celule periciclice = celulele care conțin „sângele” galben-roșiatic (aloina)
stomate = ansamblu de două celule vegetale din epidermă
aloină = principiul activ al aloei, componentă de bază
ostiola = deschizătura din stomată, care asigură circulația apei sau aerului

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!