Eu nu râd niciodată dimineața
când mă trezesc și ies
din pat
ca un fluture delicat
de mătase, din gogoașă
pregătit de atac
într-o viață scurtă, frumoasă.

Am sentimentul - uimitor -
al datoriei.
Trag aer în piept și ciudat,
devin grav, serios
ca atunci când eram
în batalionul de artilerie
soldat.

Ziua stau la post
în foișoarele cărții mele
și pândesc inamicul
ce s-ar putea ivi
blindat de grenade
și plin
de intenții rele.

Seara raportez isprăvile de peste zi.
Ca un militar disciplinat
sunt gata când se dă stingerea,
de culcare
după ce mi-am așezat
în ordine bocancii și chipiul
și pușca
de vânătoare.

De dimineață, când zorii se ivesc,
nu râd.
Cuminte, ies din pat
ca dintr-o gogoașă
- fără nici un impediment -
ca și fluturele de mătase.
Și toate sunt bune, frumoase
până când, cu stupoare constat
că nu dau nicicum
de obișnuitul meu
echipament.