draga mea
cum era de așteptat
am pierdut din nou trenul
expresul acela care trece o singură dată prin viață
cîndva îmi spuneai că există doar în versiune decapotabilă
da l-am pierdut
mă pregătisem pentru el ca un adolescent
toată seara
fără să dorm fără să mănînc
fără să gîndesc
mă bărbierisem din greșeală de două ori
devenisem un fel de haine atîrnate pe o febrilă nerăbdare masculină
vorbeam singur lovindu-mă de mine însumi ca o imensă ușă rabatabilă
inima se încolăcise în jurul grumazului
într-un ștreang de adrenalină
am trecut prin toate luminile roșii ale imposibilului
la intersecția celor mai frumoase promisiuni am luat-o spre stînga
de fapt era cealaltă stînga cea pe care o știi
promisiunile erau tot acolo frumoase doar puțin demodate și reci
cînd au devenit previzibile am înțeles
greșisem drumul
în gară nu mai era nimeni
totul se schimbase locurile clădirile
avuseseră loc războaie revoluții reforme
doar un turn de apă coșcovit mai atîrna de un cer sepia
mă aștepta să îl privesc pentru ultima oară
era dimineață