vorbeam uneori despre umbrela aceea roșie automată cu buton de plastic
se stricase la ultima ploaie prin care fugeam ținându-ne de mână
uite și puștoaica asta creață la concertul cu toate anotimpurile
odată erai prietenă cu o medicinistă
logică tocilară predictibilă apoi
au trecut niste ani ei își luau portofel cu trandafiri și
vată de la sfântă nu mai ploua nu mai
aranjam nunți sub podul pe unde mai treceau trenurile
cu gerunziul iubirilor noastre

acum e doar toamna și am pierdut ultima duminică
în care am fi putut lipi colțul de puzzle din fereastra
cu tine mâine va veni un alt luni
depărtările curg mușcătură de șarpe
din încheietura mâinii tale albastre mai tocmim un canal
lacrimal mai iubim cu adevărat
încă o dată





Prietenei mele Maria Drăguț, întru mai bine de 12 ani de când mă suportă în suflet