&&&


E bine că te-ai gândit să-mi
expediezi transpunerea unei zile în
umbra salcâmilor de lângă
lacul adormit (Ciric, Ciric),
în ritmul tău, când și ție râsul cuiva
îți ramâne în urechi ca un clinchet de clopoței;
totuși azi e o zi neagră,
islamul câstigă teren,
pângarește tot, iar noi nu am
deschis ochii la timp și pentru voi;
inteligența sperie, dar t u ai o zi inspirată,
ai vazut cameleonul,
l-ai prins în bolduri;
latenta expresie a
nevederii, negândirii și absurda reținere
în fața evidenței,
mi-ai dăruit izvorul sfârșitului de saptamână
așteptând derularea
neizbavită a lucrurilor,
al morții ce bântuie lumea spontană,
fața care apare hidos,
când tu tocmai asculți râsul
ei de peste umăr,
simțind cerceaful ce ți s-a
tras de sub tine,
cu tot cu ea,
spre baia imaginară;
dar tu trăiești în ea,
ești sâmburele ce-l va scuipa
în gura străinului,
cu o ciudă nefirească;
dar tu întelegi de ce asfaltul se
adâncește sub pasul tău
cănd îți urmaresc codița
părului cerșind lumină
o clipă nefirească te va razbuna!
Și mai departe,
și pentru mine a fost o zi
infinită de decizii,
rugăminți către mine,
să mă desprind de umbre
de răstălmăciri de a scrie
orb, laptopul – pian
acompaniament de capricii
pe coarda sol
de a reciti din nou
“Ferma animalelor”
a lui Orwell de a mă dezmetici,
de a surâde automat când mi
s-au adus cumpărăturile sub nas,
ca spatele meu e-n copci
mă scol greu de pe scaun,
vântul mi-a mutilat spatele
la mare
și eu credeam
în vântul cald al zilelor
tămăduitoare care măngâie
mai bine decât un bărbat;
e prima oară când fac fuziune
între neșansele noastre de
a fi cât de cât în zona
administratorului comun,
să ne împărțim chiriile
și hrana din bucătărie,
tu gătești din Voltaire eu doar
Nichita,
dar mai bine să privesc
echivalentul Gemenilor de la Istambul.
cutremurul lumii,
cum am prevăzut
în cireșele mele amare,
pe care tu nu le-ai
gustat sau citit,
după cum simt și știu,
dar lacul transparent
îmi scrie totul:
"tu, mie reda-mă"!

("aburi de femeie")
bianca levana marcovici