trăiam o permanență în irealitate
deformam după dorință cuvintele uneori le dresam să tacă
erau micile noastre nomade arămii se transformau
în vipere galbene încolăcite pe marginea irizată a visului
eu locuiam într-o cameră cu pereții căptușiți cu greieri
însoțită de o tăcere anume
construiam piramide de nisip departe de ocean
mă adăposteam în ele de iminența ploilor de vară
la asfințit arestam razele de soare care îi treceau printre palme
pentru fiecare inventam câte o închisoare de lux
până în dimineața următoare

uneori reușeam să ne visăm mâinile
îmbătrânind într-un zâmbet