Þi-aduci aminte, străino
de toamna în care priveam
frunzele cum sfârșeau?
Cum ștergeam culorile cerului
cu o privire?
Þi-aduci aminte, străino,
de vremurile de început
când alergam după macii
ce-și uitaseră diminețile-n dor?
sau de mâinile ce atingeau sfârșitul?
Îți mai amintești, străino, când
plângeam pentru secunda ce se sfârșea?
Când cenușa zilei de ieri
era un vis?
Dar de tine îți mai amintești, străino?