agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5638 .



Urmarea
poezie [ ]
din volumul "Arhipelogos"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bogdan_Ghiu ]

2004-07-07  |     |  Înscris în bibliotecă de gabriela florina david





Nu totul există pentru a fi scris.
Nu tot ce e scris e pentru a fi citit.
Lectura nu epuizează tot ce e scris.
Există rest, și ne scăldăm în el.
Bănuiai? Căci nu te pot întreba dacă
„știai”. Astfel de lucruri (și altele , mult
mai teribile) cel mult se pot bănui,
presimți, ca și cum ar ține de domeniul
viitorului
personal
și planetar.
Planeta nu-i tot timpul universală.
Universul nu-i neapărat cosmic.
Presimți și scrii,
ai în spinare (sau la șold)
hrană pentru o zi.
Presimți ceea ce nu vei putea niciodată
să simți. Chiar
de-asta presimți: să te scutești
de-a simți, de-a scrie,
de-a ține cont de ce-ai scris,
tu și ai tăi.
Scrisul e o descărcare de povară.
Glume pe seama morților:
ce-or face ei acolo, de ce s-au
ascuns, ce atingeri (fără trup, sau cu
cine știe ce ditamai trupul!), ce
suprapuneri, împerecheri, întrepătrunderi, înlocuiri de
ființă se țin lanț în jurul nostru,
ținîndu-ne-n lanț,
epuizînd posibilul căruia-i știm
(uneori nici măcar) numele?
Fac ei acolo cumva ce nu putem face noi
aici, așa?
Azi m-am născut, dar mi-amintesc
viața mea de ieri.
Dispare, fuge, se lasă ilegal trecută
„granița” carnea, a fost o metonimie
de carne pe cînd nouă nu ne stătea
gîndul decît la suflet și spirit (ca
derivat al acestuia, ca „subprodus”):
acum spiritul rămîne, tot, aici, în
grija noastră, povară. Carnea a
fugit, s-a făcut carne universală,
trup cosmic – spiritul a rămas,
tot, de la origini și pînă acum,
aici, în grija noastră.
Planeta-i rezervația (sau cimitirul)
Spiritului. E numai spirit aici, spirit
azi, spirit mîine, și carnea nu-ncetează
să fugă, să se facă trup – adevărat –
altundeva, departe.
Am ratat – ratăm – forma de trup a
spiritului.
Spiritul tot rămîne aici,
carnea zboară.
Raport de inversă proporționalitate.
Contratimp.
De aici – „timpul”.
(Tot ce-i gîndit și dispare,
căci l-am construit.)
(Ruine în construcție.)
(Punctul unde adaugi, pui peste,
e punctul de unde începe scăderea.)
(punctul de lipitură e viitorul
punct de ruptură. De-aici – timpul.)
Ieșirea din paranteza pămîntului.
Ieșirea din paranteză.
Cum să ies din paranteză, în
bătaia diferitului? (!)
Am ieșit (am ieșit?): ce bine
era!
Ce bine a fost!
Ce bine va fi!
(Va fi vreodată bine?)
(Dacă voi fi, va fi bine.)
(Cînd voi fi, va fi bine.)
Cînd sunt e nemaipomenit.
(Între insule – mare.)
(Între atomii de apă, atomi
de om.)
(Între mine și tine – atomi de
dorință.)
(Insule.)
(Insule fericite, insule de revoltă,
insule înghițite de marea de trupuri.)
Drumul e o invenție epică și
didactică.
Istoria, dacă nu-i drum, se
face praf (atomi de istorie).
Calea nu trebuie parcursă,
ci anulată.
Calea nu te duce, ci te aduce
în brațele țintei, să nu o mai vezi,
să n-o mai dorești.
Ne-a înghițit ținta!
Căci am parcurs drumul, fie și-n
zbor.
Distruge calea – calea îndepărtează,
abate,
mersul pe jos face corpul frumos,
mersul pe drum te face scrum.
Pașii rimează, ritmează,
rima întunecă auzul – ți se pare
că vezi.
Vezi că drumul se îngustează, se
subțiază, la capătul drumului
te faci mic, mic de tot.
Aici erai tu, acolo ești acela:
un altul, cu spatele la tine,
un obsedat, un încrîncenat, un
nelimitat.
Mergi, dar mergi fără drum,
în așa fel încît să strici drumul,
să rătăcești drumul: drumul
poate fi rătăcit, ia-l cu tine,
du-l unde-ajungi.
Sau stai acasă și lasă-l să
te sugrume!
Mai bine un dans, ceva,
să-și muște drumul cap cu cap.
Þipi, sari, de bucurie, de durere.
Te zvîrcolești: lași urme
ce împotmolesc drumul, care
-l sfîrșesc.
Gîndesc ca să-mi sucesc mintea!
Scriu ca să obosesc!
Citesc ca să uit! Ca să-mi
adun mintea sub un alt chip,
în altă parte,
pe dealul din față,
pe trotuarul de vizavi,
peste drum – să tai drumul!
Și să te iubesc ca să mor


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!