Cu fața-mbujorată de parfumul adierii vântului
Mă îndreptam cu pași mărunți în neantul plăcerii
Iar ochii-mi albăstrui primeau reflexia pământului
Întruchipând nemărginirea dulce a durerii

Tu oraș stingher cu un blestem de frumusețe
În veci nu-mi doresc să mă despart plângând
Tu ești întruchiparea ce-n lume e aparte
Amestec de culoare cu al naturii gând

Căci tu ești mângâierea de care am nevoie
Prin liniștea naturii te caut suspinând
Adulmec fantezia iar inima-i văpaie
Pe șoapta chemării tale eu dragoste făcând

Aș vrea să pot să zăbovești în mine
Și timpul ca să stea mai mult de un minut
În nebunia dulce a stării de prea bine
Să pot pe tine Deltă acum să te sărut