Am încercat să prind un tren al vieții
Și am crezut că l-am pierdut…
Am încercat să scap de a mea dorință
Ca iar și iar să plâng.

Am vrut de multe ori în nopți senine
Un vis ca să mi se-mplinească,
Ca mai apoi privind spre boltă
Sa mă lovească fulgerător o stea cerească.

Și nici nu mi-am dat seama ce ar putea sa fie
Această întâmplare a vieții mele,
Și nici n-am vrut cu adevărat să aflu
Misterul tainic ce m-a pus pe gânduri.

De multe ori privind spre stele,
Mii și mii ca să le număr
Am aspirat spre ceva ce doar în vise
Ar fi putut, probabil, să mi se împlinească.

Dar n-a fost să fie așa
Un „neprevăzut”, un „imposibil” doar în vise
Ci a apărut chiar și în lumea reală
Uimindu-mă de tot sau cine știe?

Și acum mă aflu spre trenul vieții
Căci sunt sigură că nicicând nu-l voi pierde
Și fericită de a mea chemare
Mă îndrept răzând spre lumea mare.