Imi crescuse o cruce intre florile tale si vis ,
pe ea imi rastigneam grefele de sinceritate ,
plangeau copiii ingerilor diminetii de preamulta
liniste cu care vazduhul imi picura pe umeri ,
era o linie lunga , albastra , de-a lungul careia
imi calcam emotiile , cautandu-ti privirile ,
eram suspendat intre pogorarile cerului vechi
si noile nedumeriri ale clipei despre existenta .
Tu , frematand intr-o risipa a valurilor clipei
ma priveai din spatele stancilor , diafan inaltata
pe bratele ultimelor incercari ale zilei
de a-mi trimite respiratia dorului .
Simt cum imi curg crucile intimitatilor trecute
prin sangele preaplin de amintirea ta ,
ma sfarteca bucuria renuntarii la vis
in paradisul iubirilor desclestand apocalipse
iar clipa-i doar holograma in care ne-am pierdut
simturile prin templele pasiunii ...

Iubito ! Atinge-mi crucea dintre paralelele inimii ,
acolo e cuibarit universul ce l-ai creat
odata cu venirea ta peste lume !