Eu și lumea

Când am trecut pe lângă lume
Poarta timpului s-a-nchis. Au rămas
Statui de piatră în urmă.
Nimeni nu era să mă vadă, să-mi deschidă, să-mi răspundă.
Și poarta era ferecată.

În lanuri de lumină pluteau nouri de vată
Și-ntreg universul scufundat în ceață
Pășea după mine. Din cer
Picau lacrimi de viață din care renăștea lumea.
Nu eram decât eu martor dincolo de zidul de piatră.
Nimeni nu era să-i deschidă, să-i răspundă, să o vadă.
Și poarta era ferecată.