Albinele – hainele,
îmi pradă florile,
le sorb comorile,
le strică culorile.
Le-ascult cum zumzăie bete,
parfumate și cochete!
Amețite de miros
râd și măncă zgomotos
din potire colorate
nectar și alte bucate
ce se află-n lumea lor.
Le privesc și oftez, cu dor
de-un ospăț așa bogat...

Dară repede mă-mpac
căci e vară și e bine,
curge soarele pe mine
în cascade aurii.
Oh, de-am fi din nou copii!
Să ne tăvălim prin flori,
printre albine și culori,
și să mirosim a iarbă,
să fugim la râu, la scaldă,
s-avem numai jocuri în minte
și să inventăm cuvinte,
să inventăm meserii,
să facem numai prostii!...

Dară repede mă-mpac
căci e vară și e bine
între flori și-ntre albine
stând întins și respirând
soare, ierburi și pământ.
E un amestec de parfumuri
ca de pe alte tărâmuri!
O să vină și-acea dată
când m-oi risipi prin iarbă,
când m-oi risipi prin soare,
în lumea necuvântătoare
ce mă-mbie și m-așteaptă
să petrecem laolaltă
într-o vară infinită.
Ah, ce fermecătoare ispită!...

Dar încă-i vară și e bine!

Curgă soarele pe mine!...