Gânduri de Crăciun


Cândva, demult, în caldă iesle,
S-a fost născut un pui de zeu
Și dintre-atât de multe-odrasle
S-a ridicat spunând că eu,

Eu ființa searbădă și tristă,
Născând eternele-i dureri,
Prin El scăpa-voi de năpastă,
Doar ascultând ale Lui vreri,

Că soarta mea împotrivită
Pot s-o refac oricând, oricum,
Visarea-mi, cât de adumbrită,
S-o face Rai din lacrimi, scrum.

Cărarea mea fi-va săpată
În neștiut fără de veste
Și-n fericire de bogată
Viața-mi va fi ca o poveste

De gândul meu eu mi-aș întoarce
Spre chipul Său de Domn preabun
Măcar o clipă spre a face
O bucurie de Crăciun

La cei ce azi, în suferință,
Nevoie au de țel și cânt,
De-aș arăta că, prin căință,
Pot deveni la rându-mi sfânt.

La bunătatea Lui, răspunsu-mi
Nu poate fi altul decât:
“Atât cât voi mai fi eu însumi,
Te-oi lăuda de mult oricât

Și gândul meu clipă de clipă
Spre Tine îl voi închina,
Căci de copil a Ta aripă
Durerea mea o alina;

De când mă știu, a mea suflare
Căta mereu spre lumea Ta
Și, dacă moartea e uitare,
Speranța Ta n-o pot uita!”.