Ceață trecătoare

Înnebunit de toate astea,
Înnebunit de ceea ce-ntâlnesc în jur
Și de ceea ce va fi pe urmă,
Continui să uimesc și să sperii lumea,
Continui să mă zbat, revelând, trecător,
Universul pe care îl cuprind.
Cum ai putut să fii așa
În fața mea?
Nu am fost eu , oare,
Mereu,
Idealul tău?
De ce ai confundat cu ceilalți
Un astru intangibil?
Frica de iubire...
Ce scuză ciudată!
Capul plecat
Nu e soluția bună
Când eu te cert tocmai pentru asta...
Nu înțelegi ce reprezintă geniul?
Ceva mai frumos decât cel mai frumos lucru,
Ceva mai important decât viața tuturor,
Pentru că numai atunci când există el
Viața nu este un calvar.
Dacă nu ai fost în stare
Să îți imaginezi încă idealul,
De ce fugi de el, de ce nu îl primești?
Nici măcar un cuvânt de rămas-bun
Nu aș putea să-ți las:
Tu nu ai înțelege nimic...
Înnebunit de toate astea
Și de ceea ce va fi pe urmă,
Îmi amintesc vag lumea, și pe tine,
Ca pe un vis urât, un coșmar
De care sufletul meu
S-a vindecat demult.
Ceață trecătoare,
Dacă nu m-ai înțeles,
Nu m-ai iubit-
Spulberă-te în vânt...