poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5699 .



Stradivarius
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Gheorghe_Tomozei ]

2003-10-26  |     |  Înscris în bibliotecă de Florin DeRoxas



...În Cremona ploua...
Turle de roșii olane, turle subțiri
jucau pe-acoperișurile ude,
ca niște chiparoși fumegând,
ferestrele zvâcneau în aer, mute,
numai bătrânul Stradivarius nu putea să doarmă,
în casa lui veche de piatră,
înconjurată de-o grădină fără arbori...
Sub boltă pâlpâia o lumânare,
și bătrânul cu buze de lemn
sfâșia întunericul cu mâinile lui de lemn
și vorbea
cu lacrimi de lemn împietrite în barbă:
.Auziți? Lemnul urcă în mine,
mi s-a lipit de umeri, de tâmple,
îmi macină carnea, îmi sfâșie vinele...
Deschideți-mi o rană-n piept! Sângele meu
nu mai e roșu,
lemnul fuge, se retrage-n mine ca-ntr-o cetate
moartă,
îl auziți?
Când vine negustorul de fructe, cu măgărușul lui,
îi plătesc smochinele luate, cu frunze,
și el fuge-ngrozit,
iar ieri, în fața bisericii,
doi îndrăgostiți m-au luat drept arbore
și și-au săpat numele pe fruntea mea...
Am mângâiat cu palmele mii de viori,
am tăiat toți arborii din jurul casei și i-am
sacrificat pe masa mea,
am căutat lemnul cel mai rar:
vai! chiar lemnul unor îngropate sicrie
și lemnul plătit cu aur, al unor scufundate corăbii,
și iată, lemnul s-a răzbunat...
În auz sună, răsună, viorile toate
și simt, cutremurat de durere,
cum lemnul îmi cotropește picioarele...
Visez...
Undeva, pe mare,
trece acum un convoi de corăbii:
douăsprezece corăbii venețiene, cu pânze albastre
și alte douăsprezece cu pânze galbene
plutesc, solemne, în jurul unei singure corăbii, cu gât
de lebădă,
în care e o vioară făurită de mâinile
mele de lemn,
mâinile bunului, sărmanului Stradivarius...
Corăbiile, și ele niște viori, îmi apără vioara,
mii de brațe ar voi s-o răpească.
Îndepărtate țărmuri o așteaptă. O, lacrimile mele
călătoresc pe ape...
Rădăcini de lemn se apropie de inima mea ostenită.
Le-aud. Curând, o vor zdrobi!
Cântecul mi s-a supus dar eu m-am topit, întreg,
în flacăra lui,
pădurile mi s-au supus și-acum
de lumea lor, însângerat, m-apropii...
Lemnul îmi caută fruntea înnegrită de fum,
plesnesc strunele tuturor viorilor care mor, o dată
cu mine,
e sfârșitul!
Ocrotiți-mi viorile,
viorile!....
Învățăceii l-au găsit dimineața...
.E un copac fulgerat.
Să facem din el o vioară. . au spus...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!