Eu sunt ce sunt și nu dau socoteală nimănui
De ce mi-i vorba și purtarea de Tahui,
De ce glumesc mereu și nu mă tund
Și nu accept să-i ling pe alții-n fund.

Adeseori îmi caut în băutură alinarea,
Puține ori se întâmplă s-o găsesc.
Dar alții treji nu-și știu în lume calea
Și pentru gloria unei clipe se jertfesc.

Eu cânt. Și poate nu cânt bine dar eu cânt
Căci ăsta-i rostul vieții mele pe pământ,
Să cânt lumina, noaptea, ura și femeia,
Iubirea, viața, dorul și mai ales durerea.

Și toate astea înseamnă bogățiile mele,
Le am pe toate și le risipesc.
Îi las pe alții să adune bani și avere
Căci eu am astfel libertate... și Trăiesc!