Ochii tăi miros a portocală
Culcați pe bumbacul negru al pieptului meu.
Carul Mare a coborât cu înc-o zvâcnire
Și noi doi
Pierduți într-o frescă de cearceafuri și tăceri
Stăruim
Încătușați de miros, lipiți de transpirația
Ce se desenează pe spatele nostru absent,
In timp ce numai mirosul tău de portocală
Umple întinderea neștiută între firele
Acestei nisiparnițe de sticlă și hârtie,
În care ne măsurâm reciproc existența
Ca pe o haină folosită…
Încercând în neștire să aprindem alt soare
Pe cărările noastre,
Numai mirosul tău
Îmi mai înlănțuie răsuflarea
La gâtul tău de zăpadă rătăcită,
Numai parfumul tău,
Și dincolo
Fum împrăștiat.

Danzica, 16 aprilie unui an cand eram mai tiner