Uite ,
Am să-ți povestesc despre viața.
Cică,a fost odată ca niciodată
Un om ,un om care se plimba
(Adam parcă,nici nu mai știu cum îl cheamă.
E mult de când nu l-am mai văzut
Ascunzându-și goliciunea sub o frunză,
Efemera frunză)
Și cum se mai plimba el printre gânduri
La adăpostul copacilor împodobiți de vise
Din grădina raiului,
Acolo unde păsările iți cântă triluri de fericire
Și fiarele- și pleaca colții tăiosi
Pe genunchii munciți de mătănii,
Și cum mai privea el
Frumusețile munților
Cu ochii albăstriți de adâncurile lacurilor
În care peștii de aur iți mai implineau
Câte o dorința, iluzorie dorintă,
Și cum îi povestea el Evei, curioasa Eva,
Că mărul e roșu dar că asta nu înseamnă că e si bun
Și cum ea îi spunea
Hai mușcă , nu -ți fie teamă
Vom afla noi toate cele adevărate ,
Despre cum s-a născut iubirea,eternal iubire,
Și cum pomul cunoașterii ne va chinui slăbiciunea,
Și ,
Și am să-ți povestesc despre moarte
Dar nu azi că am obosit,poate mâine.
Și,of
Uite cade frunza ,ultima frunză,
Și mi se închid ochii.
Mi se inchid,
De tot.