Privesti in urma cu un zambet vag
La vremea cand stapana era visarea
La toamnele copilariei adunate-n prag
De-ai fi stiut de-atunci urmarea
Macar de ti-ai fi scotocit faptura
Sa afli tot ce vei visa vreodata
Si gandurile negandite vin de-a dura
Sub troienitele carari de piatra.
De ai fi putut tu scoica sa o vezi
Ce-ti va ascunde-n cochilie gandul
Si amintirile rapuse pe altar, mai crezi
Ca-i fi ramas la fel tot timpul?
Cand risipind cuvintele-n zadar
Sub ploile de argint cazute-n prag
Sub toamnele copilariei aduse-n dar
Ca intr-o poveste pastrezi cu drag
Tot ce ascunzi sub fruntea ta albita
De-ai fi stiut atunci cand lunecai
Sub poala codrului de verde troienita
Doar cu un cuvant luna o rasareai.
Si ai mai fi lasat-o sa mai apuna iar
De-ai fi stiut ca toamnele ce au pierit
Sunt cele mai frumoase, unice macar
Oare ai mai fi scapat vreun rasarit ?


Mai 2003