Am crezut ca visele nu mor niciodata
Tacute si albastre
Eterne ca valurile marii ce renasc mereu
Printre coltii ascutiti ai stancilor de granit
Risipind comorile adancurilor printre noi.
Am crezut ca visele nu mor niciodata
Ratacite printre astre
Am crezut ca ele se ascund pentru un timp
Pana cand intelegem soaptele inimii
Si le chemam pentru a le visa in doi.
Ratacite si albastre, visele nu mor niciodata,
Strecurandu-se neincetat
Printre viata, tacere si moarte,
Alunecand molatec intre noapte si zi
Peste inimile noastre necoapte
Iar toate umbrele acelea cenusii
Ramase dimineata pe perna sufletului
Sunt doar ramasitele ucise ale sperantei
Speranta ca vom supravietui
Ascunzandu-ne visele cat mai departe
De orgolii chinuite de nepasare,
De minciuni si de pacate
De ura si de vorbe goale
Pentru ca visele nu mor niciodata:
Ele doar se scufunda cateodata
In UITARE.

MAI 2003