Privisem tristetea unui cer inserand
Si mirosisem marea si pamantul, trifoiul incalzit
Si auzisem valuri si pescarusi strigand.

Si in acestea toate curgea un planset vechi,
Un cant ce-l canta-ntr-una: "Binele s-a sfarsit!
Poti sa iti amintesti, sa te gandesti, oftand
O biet iubit!"
Si-am fost nebun, bolnav ca totul s-a pierdut
Si fiindca eu, fiinta ce ma dor,
Dupa gandirea mea, nu voi putea sa readuc
Nici un moment din ora ce-a trecut
Si mi-a parut atat de rau si-am vrut sa mor.

Dar apoi dinspre tristul vest ma intorc obosit,
Vad pini profilati peste alb, nordic cer,
Mult prea frumosi in dans incremenit
Cu crestele dintate peste tacutul cer.
Si-atata pace-n ei ca am uitat sa ma mai dor
Si am uitat sa joc indragostitul
Si-am ras si n-am mai vrut sa mor;
Fiind fericit de voi: doar pini si cer.