Aprinsi de idealuri sfinte
Ei au plecat să semene morminte.
Credeau că-i viata doar un joc
Copii naivi, fără noroc.



Plângeau ceilalti si se-nchinau
Privind copiii cum cădeau.
Lasi, neputinciosi, fricosi,
Priveau cu toti la fii lor victoriosi.



O, mamă, dar, cum ai putut răbda
Pe fiul tău să-l vezi plecând asa ?
Cum ai putut să lasi din trupul tău tulpină
Să se usuce fără rădăcină ?



O, tată, pe fiul tău iubit,
Din ce frică, l-ai părăsit ?
Din ce durere l-ai lăsat
Pe câmpul de flori minat ?


Si care soartă, în deznădejde, astfel să fi voit ?
Oare, prin fii vostri, vointa s-a-mplinit ?
Azi toti vă plângeti dorul nemărginit
Si toti uitati de idealul lor ce se voia îndeplinit.



Din inimi încă calde, din jarul nestins
S-aprindem amintiri pierdute-n vis ;
Sunt mii de idealuri ce se vor mărete,
Dar nu uitati, mormintele nu sunt răzlete !

1989--1990