o noapte!...
m-ai acoperit cu vesmant negru
la tine-i linistea
linistea-i tulburarea mea
eu ma framant intens sub lung vesmantu-ti negru
dar tie nu iti pasa
prea multi aduni sub el
poetii nu te lasa
si scriu si plang la fel
ca noi toti muritorii.
o dragii mei poeti
cat de adanca-i noaptea in care va pierdeti
cat de adanca-i noaptea sub negrul ei vesmant
si e atat de rece....decor ca de mormant
si cel mai bun prieten,
tacerea...sta plangand
caci sub vesmantu-ti negru
tu poerzi orice cuvant
si-ngropi adanc in noaptea-ti
o dara din trecut
si lasi acum sa iasa din nerul tau vesmant
doar umbra ce se vede...sinistrul meu mormant.
si luna ta cea blanda
dispare printre nori
caci drag vesmantu-ti negru
e moarte si fiori
si nu suporti lumina cea vesela si oarba
si cauti doar tristetea poetilor in graba
si, dupa ce talentul lor incet l-ai devorat
te adancesti in tine, in moarte m-ai uitat
si -ncepi incet sa suferi, sa simti chiar sa iubesti
acea zi de lumina ce trebuie s-o urasti
desi nu ai vazut-o desi n-o intalnesti
o!! noapte prea adanca
cu vechiul tau vesmant
ce mult seman cu tine
cand sufar sau cand plang
si eu iubesc o umbra ce sta poate si ea
si plange pentru mine...
cum plange ziua ta.