Mă mai țineți minte?

Eu culegeam
panseluțe abandonate
și le înmormântam
la rădăcina nucilor.

Fluturam la fereastră
mileuri îngălbenite-
când ai țesut tu, Buni dragă,
atâtea mileuri
și covrigii din făină și apă
cu care hrăneam vrăbiile,
cum i-ai împletit
ca pe cosițele fecioarelor
și unde ai ascuns borcanul
cu untdelemn?

Eu sunt cel ce ștergea cu nasul turtit
fereastra aburită
și vă iubea de departe,
dintr-o pijama de mătase

Mă mai țineți minte?
Locuiam
la doi pași de înserare,
printre umbrele roz,
cred că așa am învățat să visez
cu ochii deschiși.

Ziua mea începea mereu
cu sfârșitul alteia,
de aceea timpul părea
că stă pe loc.

Eu am avut casă cu pruni în curte
și ceas cu cuc în perete,
am avut
și binoclu și monoclu și lupă și timbre vechi,
cărți de astrologie,
iar acum am-
uite-i cum fug să se ascundă-
un pumn
de iepuri albi.

Mă mai cunoașteți?
Sunt eu, cel de atunci, cel
de ieri.
Dacă nu mă credeți
îmi scot pentru voi
jobenul
și mănușile.