agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2098 .



Înger, om, rațiune (Partea a II-a)
poezie [ ]
-continuarea-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bea3x ]

2002-10-15  |     | 



As vrea sa ma fi putut opri cand inca nu era prea tarziu. Timpul a
trecut totusi, si doar clipa a ramas eterna. Speram sa devin o lighioana a padurii, sa nu va mai cunosc si sa nu va mai amintiti de mine. Dar totul a devenit fantastic. Nimic nu mai era real. Povestea mea nu mai era reala.(O dadusem in bara cu personajele astea-ce lectie buna!).

Vorbeam in metafore, si povesteam basmele copilariei. El ma privea la
inceput ciudat, dar apoi a intrat in joc.

-Sa fii copil nu e chiar asa rau. Nu ai griji, nu ai emotii, nu ai
sentimente.

-Eu nu am avut nimic.

-Eu am avut. Si uite unde am ajuns.

Devenisem, prin inspiratie de moment, prietenul de care avea nevoie. Il compatimeam pentru ca a fost fericit. Il compatimeam pentru socul primei lovituri, pentru primele lacrimi fara de putere.

Vroiam sa iubesc despre iubire, ca fenomen petrecut intre ratiune si
sentiment. Gandurile nu mai curgeau. Logica nu mai era de la sine
inteleasa. Vazusem ca ma apropiam de finele spatiului care mi-a fost oferit.
Vroiam sa depasesc limita ce mi s-a impus (fara restrictii totusi).
Spatiul devenise si timp, si loc. Intelesesem totul, pana si nonsensul.

Imi doream atat de mult sa iti spun ce sunt,insa nu puteam... Speram sa vezi din
context. Speram sa intelegi, sa simti. Eram nefericit, pentru ca nu puteam rosti cuvantul. Cuvantul.

-Ce vrei cu mine? Pleaca. Nu mai merit sa fiu eu. M-am dezamagit.
Iarta-ma...

Credeam ca o voi vedea, ca pentru prima data. Uitasem fiorii ce ma
cutremurasera acum atat timp in urma... ii vedeam departe. Nu ma puteam apropia, nu puteam vorbi. Imi doream sa pot urla la El, vroiam sa ii reprosez ceva, sa urlu, si abia apoi sa Ii cer permisiunea de a vorbi.

Nu mai aveam putere. Totul se cutremura in jurul meu. Nu mai intelegeam nimic, nici macar sensurile pe care le adoram atat. Imi placea sa fac o joaca din ele, sa fac o joaca din tot. Din viata care mi-a fost data.

Sufeream, si nu imi dau seama nici acum...cum eram apt pentru suferinta?
Cum puteam sa sufar? Pesemne incepusem sa iubesc. Era singura
explicatie ce mi-o puteam oferi.

Imi aminteam franturi de conversatii, vise fara legatura. Incepusem sa ma trezesc, si totusi incercam sa prelungesc clipa. Era dimineata, si vedeam cum trec zilele, fara sa le pot opri. Imi doream sa dau timpul inapoi, dar ele treceau inainte sa ma pot dezmetici.

Imi crescusera deja aripi fara de folos. Nu le mai intelegeam sensul.
Vroiam sa le rup. Imi spuneam ca trebuie sa le rup, pentru a putea fi
normal, macar o data in viata. Iubeam natura, si o uram in acelasi timp pentru ca mi-a dat nastere. Pentru ca m-a facut...ce m-a facut. Nu puteam suporta sa ma intorc in Rai, nu vroiam nici pe Pamant sa stau. Eram nefericit. Descoperisem problema, si nu ii gaseam nici o rezolvare.

-Nici macar tu nu ma intelegi...Tu, care mi-ai fost gand, mi-ai fost
ratiune. Mi-ai fost si simtire cand nu am mai putut iubi. Nu mai inteleg nici eu.

-Ar trebui sa iubim. Sa iubim incontinuu, la fel ca la inceput. Ar trebui sa cantam in duet, sa fim tristi, pentru ca iubim. Pentru ca iubim si...

-Si stim ce inseamna iubirea...

-...Suferinta...

-Dar...NU! nu vreau sa mai sufar. Cum sa facem ca sa putem iubi fara
durere? Spune-i sa imi urmeze pasii, pentru ca am nevoie de ea. Spune-i sa se grabeasca. Mi-a ramas putin sentiment, si vreau sa i-l ofer. Apoi voi muri linistit.

-Dar tu nu mai poti muri. Ai murit destul.

-Da... si voi muri inca o data, daca nu vine sa ma salveze. E drogul
meu...

Te iubesc cu o dependenta de narcoman... strange-ma in brate doar...rosteste-mi aceste doua cuvinte, si apoi spune-mi „noapte buna“.

A inlemnit, fara cuvinte, dar am simtit cu cat drag mi-ar fi vorbit. Ar fi vorbit ore in sir, fara incetare, dar era prea departe.

S-au scuturat frunzele, si sufletul mi-a ramas pustiu.

Mi-a mai cazut o pana...

Imbatranesc...

(02.01.2001)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!