tot împing statuia de fier, o mișcă toată noaptea
știm că nu va cădea, știm și teama de șocuri
casa e bântuită, mâncăm în semiîntuneric și ascultăm bușiturile
ecvestre, ne ungem cu untură de cal și privim ghiudemul
din grindă. stalin nu călărea așa de falnic, avea dinții albi și
un zâmbet afectiv. bunica se uita la el fascinată
șoptea într-una pozei puse în prăfuita
kak zakalialas stal, kak zakalialas stal, kak zakalialas stal

de ce i-o fi făcut tocmai o statuie hidoasă din oțel
rugina a ajuns în inima spaimei, ni se pare că
zâmbetul ăla e al hanului mongol după ce făcea pramidele
din tigve, bunicul zice ceva de nenorociții de kmeri roșii
nu meri, nevastă, ăla-i beniuc, omu’ cu mămăliga și compresoru’
șșșt că iar se mișcă. cad ciupercile de pe mumie la moscva
miroase tot kremlinul a stalin împuțit dar nouă nu ne pasă
bombardamentul londrei a fost al dracu, nepoate

tromboniștii ăștia nu știu să aniverseze nimic, dar eu
sărbătoresc în fiecare zi. mă gândesc cum se usucă mumia aia
știu că într-o zi va putrezi și beau pentru asta în fiecare zi
am multe motive de sărbătoare. le iau pe rând de la turtucaia
toate măgăriile istorice se pot spăla. numai una nu și aia e în pod
au tot turnat la ea netrebnicii și-au urcat-o-n pod, o ascultăm
cum tropăie din 45. unii au crezut că se va opri în 53, în 89
dar e din oțel monstru, e din oțel și ruginește încet