ivit din asfalt
în zile prea calde
fără istorie fără memorie
cu orașul sudat
de-a dreptul in iris
de la întâia privire
omul lâncezea după zbor
neștiind că nimeni nu ajunge
să atingă vreodată cerul
dacă nu își cunoaște măcar
atât cât să se sprijine în ele
rădăcinile

sătul de asfalt
cu orașul sudat în privire
omul s-a topit la loc
spre asfințit
și atunci au intrat
tații noștri din sat
brăzdându-i urme adânci
de căruță în carne

aș vrea să cred
că pe acolo au crescut copaci
din semințe de măr căzute
și pân-la urmă omul a zburat
chiar dacă tații noștri de la sat
au trebuit s-ajute

cu niște rădăcini, memorie, istorie...

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.