și-astfel umbra mea innebunise
nu părea să mă mai țină minte
aripi îi crescuseră-ntr-o noapte
umbra mea mi-o luase înainte

să mă țin de ea, să nu mă piardă!
mă-nspăimânt, mă-mpiedic sau mai preget
însă ea și-n somn îmi dă de știre
c-are iarba fiarelor în deget

dac-aș ști măcar unde mă poartă
dar pripitu-i drum deloc nu-i drept
parc-ar râde cum îmi face semne
și-mi aprinde lămpile din piept