urletele mele nu se aud,
ele cad.
sunt ca o grindină blestemată.
când se strivesc de țărâne, le auzi propriul urlet căzând.
grăunțe de gheață ce le-am născut cu buzele
zboară invers din nou,
se nimicnicesc din nou,
și altele le urmează ieșind violent
din uterul gâtlejului meu.

în travaliul abjecțiilor auditive,
mă pierd celulă cu celulă,
treptat,
sunet cu sunet din mine se propagă,
pumnii mei lovesc demența împrejurului meu
tot jocul acesta cu-n eu dezolat,
singur și pierdut de valori,
n-o să îmi coloreze victoria contra firii niciodată.
rămân să fiu cu sângele și carnea mea
în același urlet aruncat
de sus in jos, ș-apoi de jos în sus, ca un răspuns de "da"
îndelung așteptat și absolut încântător.ș