pe scaun zac aruncate de-aseară,
o umbră de ciorap și un sutien....
tu dormi răsfirat printre perini
și alte obiecte de îmbrăcat...
eu îmi fumez amintirea nopții trecute
și mă-ntreb de ce mă simt terminată,
abandonată ca sutienul ăla aruncat...
poate așa e întotdeauna între iubiți...
obosesc de prea mult efort
să-și spună mereu că se iubesc
până la infinit...
muzica își defilează ritmul ambiguu
și eu mă gândesc să plec,
să încerc să plec,
să mă desprind de obișnuință...
tu dormi împrăștiat printre perini
și alte obiecte de îmbrăcat...
eu am terminat de fumat ultima amintire,
îmi iau sufletul de-o parte
fără să mă uit inapoi, și plec...