naivitatea-ți dulce știi că te poate pierde
în jurul tău se cască o mie de crevase
îmbracă-ți domnișoară veșmântul de mătase
ți-s ochii mult prea tineri și pieptul încă verde

nu cred că vrei să afli ce iute se decheie
o haină ca o stigmă care pecetluiește
destinul care-n tine de-abia se-ntrezărește
iubește-ți domnișoară misterul de femeie

e cea mai dulce taină ce de la Eva-ncoace
împodobește templul femeii în bărbat
nu face sanctuarul un loc de mulți călcat
chiar dacă-n vremuri tulburi e show-ul care place

ești încă-așa copilă, aproape văd prin tine
cum laptele și mierea încă te-ntemeiează
iar busuiocul, singur, sub perină se-așează
catrenele lui Blaga îți vin atât de bine

păstrează-ți domnișoară pe frunte primăvara
și aura de înger cu roșu în obraz
nu deveni un număr... nu deveni un caz
sau și mai rău, un taler bun de strivit țigara