poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1015 .



Scrisoare deschisă adresată inexistentului Dumnezeu
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florian din Transilvania ]

2007-02-13  |     | 



Scrisoare deschisă adresată inexistentului Dumnezeu

Eu, Doamne Sfinte, te-am plimbat cu mine,
Fără să știu măcar că mai exiști,
Când mi-a fost rău, ți-am dat din mine, bine,
Din lacrima acestor semeni triști –

Fără să știu, te-am internat cu mine
În camere modeste de spital,
Și-am încercat, în cerul fără Tine,
Să-Þi lustruiesc Biroul cel Oval –

Manoperă fără de preț din Tine
S-a cheltuit pe lutul meu falit,
Și-am strâns dobânzi, și datorii divine
Cât nu mai pot, nici veșnic, să achit –

Mă chiar miram ce singur sunt pe lume,
Că nu ești, de știam, Te-aș fi creat
Mai disperat, neputincios, ca mine,
Bolnav de nervi pe lumea unui pat –

Cu Tine jucam tenis în oglindă,
Cu Tine dușul îmi era botez,
Și vrăbii, și cocoși mi-erau colindă,
Așa cum brazii – țineau loc de crez –

Părea că o biserică păgână
Mi-ai ridicat, ca să adorm în pat,
Mi-era rușine să te iau de mână,
Să nu iau de la Tine vreun păcat –

Și tot veneam cu Tine prin spitale,
Și nu știam de ce nu mai am leac,
De ce nu poți, cu dreapta mâinii Tale,
Să însănătoșești întregul veac –

Și nu înțelegeam, ruină, pleavă,
De ce lumina lumii e așa,
De ce o lume stăruie, bolnavă,
În boala ei, și-i place, și o vrea -

Nebunii sunt afară – așa-mi spune
Un fierbător ce a murit demult,
Tu, Doamne, nu făceai nici-o minune,
Căci nu-Þi ceream - și Te-ar fi costat mult –

De-aș fi știut că ești, de bună seamă
Te-aș fi rugat, și ai fi cheltuit
Tot sângele de tată și de mamă
Să-mi fie bine, să fiu tot mai fericit –

Și fericirea-mi ar fi rupt, doar, numai
Petrolul de la gura unui om,
Sau apa, sau materia, sau urma-i
Doar să rostim, noi, oamenii: “Noi vom…”

Știi, Doamne care ești, dar nu există,
Numai odihnă cred că am visat,
O pace-așa… nici veselă, nici tristă,
În care nu mi Te-am imaginat –

Știi, Lumea noastră-atâta-i de frumoasă,
Și noi, nemuritori și înțelepți,
Doar partitura vietii noastre-i falsă,
De-abia când nu mai suntem – suntem drepți –

Ca niște câini, luptăm pe osul vieții –
Ca niște lupi, întindem ambuscade,
Statui, pretindem roadele nobleții,
Pământ, îl înghițim pe cel ce cade –

Știi, Doamne, dăruiește-ne cu gura
Biroului Oval, pătrat de sfânt,
Printre atâtea daruri, și măsura
Unui biet suflet, LIBER, pe pământ –

Știi, Doamne, care nu exiști, există, totuși –
Să mai privim frumoșii tăi nebuni,
Copii eterni, spunând la oameni, totuși:
Ca ghioceii primăverii, să fiți buni…


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!