Cu spaima necredinței m-arunc
de pe marginea ultimului gând,
de pe streașina sufletului meu,
în adânca prăpastie a cunoașterii,
care mă soarbe ca pe o vorbă de duh.
Cu spaima necredinței am răzbit
printre superstiții, primitivism
și obscurantismul ancestral,
prin ignoranță și deșertăciune,
prin frigul ereziei și al întunericului.
Prin spaima dureroasă a necredinței,
am descoperit toate marile adevăruri:
unul însă îmi lipsește: Cine sunt eu!?!