Pe calea pe care urc eu,
nici-un sfânt n-a pășit niciodată,
nici-un înger nu s-a ostenit,
pe sub cerul și vitreg și trist.
Nu, ei nu și-au întâlnit destinul,
așa cum mi l-am întâlnit eu
și cu care m-am luat la trântă,
chiar dacă știam că voi fi învins,
cum învinși au mai fost
și mama și tata.
Ca ieri -și azi-, necunoscutul
sporește liniștea și nesiguranța.
Din stele picură undelemnul
liniștei de-apoi peste fruntea mea obosită.
Din ceață, ochiul lunii sângeră rece.
Ascuns după prundul stelei polare,
îngerul morții-mi șoptește
că-i timp de osândă, acum când
de la răsărit, prima șuviță a zilei
se arată ca o pană albă din părul
unui războinic Arapaho din preerile
Lumii noi.
-Ci, roagă-te pentru mine,
Frate mesteacăn!