asternutul pastreaza urma si parfumul
ea , sprijinita de rama emotiei
priveste absenta lumea de pe gream.
intru tiptil aducand ceaiul descult
aproape de trupul iubit ,acelasi ceai
ne invadeaza simturile in fiecare dimineata.

asez mainile imprejurul soldurilor-
nu poate fi decat cel mai mare mister
dincolo de poezie - senzatia eternitatii concrete
sorbim aceiasi aroma - aroma noastra
dezgoliti de orice cuvant strain noua-
doar Barbat si Femeie
rugaciunea-iubeste e valul nebuniei
sau poate tot ce a mai ramas firesc in lume
cand ne inconjuram viata cu clipe
spulberand orice zid.

lumina tacerilor strabate noaptea cuvintele
dintre noi
si intodeauna e ziua noastra
fiindca suntem jumatatiile aceluiasi mar
crescut in copacul extazelor
din pamantul agoniilor.

tiptil incepem sa simulam ca adormim
furati de un somn greu
unul in sufletul celuilalt
si atunci timpul devine un ghetar indepartat.

iar noi nu mai stim niciodata
cum a fost inainte de noi.