Eram o sferă
Însă EL era țesătorul
Ce se mira se tot mira
De-o veșnicie ne iubeam
Se tot mira
Când ai plecat
Atunci când ai plecat
Se tot mira...
În lumi anoste te țesea
În mări de gheață
Te întindea
Plângeam...plângeam...
Miliarde de stele
Milioane de fulgi de zăpadă
Te îmbrățișau
Când ți-ai întins brațele
O DOAMNE atunci când le-ai întins
Þi-a țesut aripile
Atât de tare
Încât sufletele noastre
S-au âncleștat cu-atâta-ncrâncenare
Că ochii tăi negrii
Scânteiau luciri nebănuite
Cerul cu-atâta sete
Secă timpul desfigurat
Ce se smucii cu-atâta putere
Că sufletele noastre
Se izbiră cu-atâta durere
Încât...
Închiseră-n ele cercul polar.