agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6707 .



Versuri pentru ziua de atac
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Camil_Petrescu ]

2006-11-01  |     |  Înscris în bibliotecă de error



Fii gata, prietene soldat, fii gata.
Curăță-ți cu grijă arma și lopata
Și pune-ți cruciulița la gât, -
Mâine va fi un atac mare
Și-atât.

De undeva, de departe, ne vor trimite ordine:
Cu ranița și arma în spinare,
Pe drumurile ude de ploaie și-ntuneric
Ne vor purta întreaga noapte
În șoapte.
Târziu ne vor opri în fața porții.

În fața porții nevăzute-a morții.

La trei din noapte vom scula din somn
Pe cei ce se lăsară istoviți în noroi,
Vom aștepta din nou
Noi ordine.
Vom aștepta chinuitor
Și-apoi pătrunși de ploaie până la vertebre,
Murdari, încătușați, greoi,
În zorii albicioși și umezi de septembre
Când palele de ceață se rup peste tufișuri
În șiruri rare vom urca,
Cu pași definitivi
Colina, după care stăm
Și dincolo, deodată -
De nepătruns, pătrunzător și gol
Va sta-naintea noastră câmpul de bătaie.


Unic, imens și nou
Va sta-naintea noastră câmpul de bătaie.

Surprinși privim o clipă acest ținut funest.
Un semn, un gest...
Și-ncet pornim pe povârnișul gol al morții
Intrăm, alunecăm pe povârnișul gol și noroios al morții.


Prietene soldat,
Cu toate că afară plouă,
Se vor petrece mâine lucruri care-ntrec
Și mintea și puterile noastre.
La un pas de sufletele noastre
Mâine
Se va petrece poate ceva nou.
Nu-ți mai trudi zadarnic mintea,
Prietene soldat.
Mai bine fii gata
Și-atât.
Curăță-ți cu grijă arma și lopata
Și pune-ți cruciulița la gât.
Fii gat,
Pregătește-ți frumos sufletul.
Omoară în el -de azi- tot trecutul.
Fă din el un trup de mort
Cu piele de ceară și vine albastre.
Ghemuit în cort,
Þi-aprinde iar țigarea.
Cadavre-s de acum nădejdile noastre...
Nu știe nimeni...
Nu bănuie nimeni...
O, nimeni nu știe ce va fi.

Dar mâine pe-nserate
Câțiva, acei ce plasa morții-o vor răzbate,
În jurul lor cu sete și groază vor privi.

Prietene soldat, până diseară,
Până la noapte, pune flori de sticlă rece
Pe tot ce-a fost...

Liniștit, liniștit, liniștit.

Nu mai gândi la ce se va petrece
(Nu are, camarade, nici un rost),
Fii liniștit...
Omoară-ți sufletul cu grijă, și calm
Ai timp destul.
Așa a fost să fie,
În zi de toamnă burnițoasă, cenușie.

O, încă-o dată, ai tot timpul:
Nu te teme.
Diseară ne vor da ceai și pesmeți.
Omoară-ți sufletul de cu vreme
Ca să poți mânca liniștit.
(Ceaiul e bun ca să nu îngheți.)
Prietene soldat,
Ucide-ți sufletul cu grijă:
Restul n-are nici o însemnătate:
De va fi glonț, sau colț de schijă,
Până la tine nimic nu va străbate.


(din "Ciclul morții")




















.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!