Rupt de biserica, de sfinti si de-arhangheli,
Ravasit de vant, manat de furtuni si zapezi,
Colindat de naluci, cuprins de indoieli,
Tu, suflet pribeag, abia te mai vezi!

Cersind astazi mila, indurarea suprema,
Visezi la o pace si n-o s-o mai ai;
Gresesti suportand asta lume boema,
Nu poti sa tot crezi ca te afli in Rai!

Slove batrane innegresc fila cartii,
Te pleci sub povara impusei taceri.
De vii si te duci spre hotarele mortii,
Ai totul de dat si nimic n-ai sa ceri.

Ce vina e, oare, in fiinta curata?
Nu stie ce-i demon, copil va muri;
Un inger pe umeri tot drumu-i arata,
Aspra e calea, trist se va sfarsi.