timpul mi-a clădit aripi
trecutul mi-a fixat penajul
viitorul îmi dă speranță
prezentul mă pune să risc!

nu mă interesează ce-i lângă mine,
sunt prea miop să văd că exist
alături de cineva care dacă ar exista
ar fi poate umbra mea...
doar nașterea mă consolează si cred
că a fost posibilă:
Brâncuș m-a dăltuit din simțire,
cu meșteșug
divin, măreț și m-a stropit cu rouă
din transpiratia lui
infinită
învățându-mă să cer când trebuie
să tac
am învățat să uit așteptând.
Cioran mi-a netezit fruntea
și mi-a șoptit: cugetă
dar mi-a citit
„pe culmile disperarii” duios „printre
lacrimi și sfinți”
dumirindu-mă de “tentația de a exista”.
Þuțea m-a mângâiat și mi-a dat credința
și m-a invățat ce este -"Intre Dumnezeu
și Neamul meu"mi-a povestit
despre-"Bătrânețea si alte texte
filosofice"
și m-a trimis spre nemurire...
…..
Toate s-au întâmplat pe muzica
lui Brukner
și a simfoniei a 9-a…neterminată!