În vis ți-am spus mai demult că aș putea să te ucid,
Că aș putea să te omor doar cu mâinile goale…
Știi ce aproape am fost să-ți transform viața în vid,
Neclintit, privindu-ți ființa plăpândă cum moare?

Ști tu oare pe cine ai lângă tine de fapt,
Că respiri aerul răsuflat de îngerul morții?
În ceea ce sunt, cu ere în urmă m-am transformat,
Când străbunii tăi au fost zvârliți peste pragul Porții.

Sunt în același timp al Domnului și al Satanei
Sinistru mesager. Dacă nu sunt eu atunci e altul…
Destinul îți e încă din pântecele mamei
Sortit căderii în groapă, iar viața e saltul…

Icoane aurite îți călăuzesc pasul;
În genunchi te rogi pentru iertarea păcatelor…
În fața altarului șoptit îți aud glasul,
Te văd aplecat, doborât de povara faptelor.

Te ridici pios și umil – îți sunt iarăși in spate.
Ieșim împreună încet din Casa Tatălui Meu…
Nu-mi stă în putere mie să iert de păcate;
Sunt umbra ta, sunt Moartea – îngerul lui Dumnezeu!