noaptea vine peste macii de la margini
de paduri te rog sa taci ca nu ai destule
guri cat sa poti vorbi mereu, cat sa poti
minti mereu si eu sa te cred mereu
ca esti inger cand esti drac si vazandu-te
eu tac cum inca n-am tacut din ziua-n care
m-am nascut fara grai si maini de ceara
pe-o prapastie de vara plina goala.

roua cade peste flori ce-am sa-ti pun
la cap cand mori, flori de piatra si
cristal spart pe margini de ecran unde
doar piciorul meu putea sa calce mai
greu decat piciorusul tau, rupt in doua
in orasul unde cu cenusa ploua de la sapte
pan'la noua, de la mine pan'la 9.

gol raman in pieptul care are inima;
inima doare si da sa iasa afara unde
e frumos si seara, unde ma astepti
tu goala langa o statuie goala langa
piatra funerara inca mai miroase, arde,
de atata sanatate, de atata voluptate -
propria-mi dementialitate.