nu am avut curaj să-mi arunc farfuria și lingura
scaunul aplecat cu mânere din tablă
cusut pe spate în fibră de sticlă miroase a ocnaș
mi-am întins picioarele pe marginea colțuroasă
am mirosit golul și descărcarea de plin
„dacă va fi să mor – oricum voi muri”
tacâmurilor erau neșterse de aperitive
de-atunci am refuzat să mai scriu

câteodată când plouă sau când se naște vreun copil
salivez lângă farfuria de lemn
„de ce-aș spăla – oricum nu voi mânca vreodată”
îmi rod unghiile și desenez fluturași pe tavan
vorbesc cu doi lei sculptați în aur
cică e semn de prosperitate
vorbesc cu broasca cu trei picioare și cu bănuț în gură
cică e semn de avuție

aperitivele mânjite-n farfurie miros a hoit
scaunul stă aruncat în beci
nu mai plouă nu se mai nasc copii
nu am murit nu am mâncat să-mi placă
„dacă va fi să mor - de ce-aș mai scrie
mi-a plăcut cândva să mănânc în farfurii de lemn
aperitive
de ce-aș mai scrie când toată mâncarea-mi miroase a hoit”

]1234567890+’âqwertzuiopăîasdfghjklșțyxcvbnm,.-
nu am ce să fac cu toate caracterele
îmi trebuiesc trei
m
o
r