niciodată nu afli precis când îmbătrânești
atunci în dimineața aceea în care ploua încet
atât de încet de parcă toate picăturile
aveau să treacă prin barba mea nerasă de mult timp
am simțit în gustul cafelei un fel de confirmare
a unor bănuieli pe care aproape că le și uitasem
râsete provocate de atacuri de panică
aveau să treacă prin aburi dincolo de posterul ăla
cu un câine lup
l-am rupt chiar atunci înțelegând de ce
fiecare dimineață a mea
în care beam cafeaua acolo începea prost
toată ziua mă simțeam urmărit de câinele acela
uneori încercam să mă târăsc încet
să nu mă simtă deschizând ușa dormitorului tău
și să intru în patru labe de parcă
m-aș fi dus la soția lui Lot
abia în dimineața aceea am hotărât să mă mut singur
ca o dovadă că nimeni nu se naște sau moare
decât cu el însuși