Și eu care credeam că fericirea e un ou.
Dar vinul se bea (neapărat fără apă minerală).
Lenuțo! în noaptea asta te duc la pod!
Se aud acordeoane, multe.
O fanfară de acordeoane(și trompete).
Pe stradă ard candele, asfaltul e topit și oamenii
se scufundă centimetru cu centimetru. În el.
Cuvintele taie curcubee în două și căciula nu-mi poate acoperii ambele urechi.
Blochez orice intrare in atmosferă cu un singur gând
când voi smulge din furci hălcile de carne
un stol de păsări se-nfige "roșu vertical" în cer
(s-or fi lovit de gândul meu?)
Oamenii topiți își dezlipesc ideea și o aruncă după furnici (ele nu se topesc. Goangele nu se topesc niciodată. Ele nu au sânge și nu se topesc. Ele sunt cele care trăiesc atunci când noi murim. Și ele mor; dar în altă zi. Cand poezia își ia o pauza de reinventare.)
Unde o fii Lenuta aia?